STILUL DE NEGOCIERE AMERICAN

STILUL DE NEGOCIERE AMERICAN

Stilul american este stilul ce domină literatura de specialitate. Bill Scott (“Arta negocierilor”, 1996, pagina 117) îl considera drept “cel mai influent din lume”. Americanii văd negocierea ca pe un proces competitiv sănătos şi constructiv, cu valenţe de joc de ping-pong.

Managerii americani sunt în general pragmatici şi pun accent deosebit pe realizările obţinute, competitivitate, maximizarea profitului, eficienţă, rapiditate şi productivitate ridicată.

Valori importante americane care intervin în procesul negocierilor sunt: individualismul, materialismul, atitudinea favorabilă faţă de schimbare, conceptul de timp ca resursă limitată ce trebuie cât mai bine gestionată.

Negociatorii americani sunt individualişti şi urmăresc prin rezultatul negocierii realizarea personală şi succesul, extrem de apreciat în S.U.A.. Mai trebuie spus că la americani există o bună tradiţie a afacerilor şi a negocierilor. în general americanii au o bună tehnică de negociere, urmărind câştigul care le va conferi un statut apreciat în cadrul organizaţiei din care fac parte.

Bill Scott (1996) spunea despre stilul american că “în primul rând este caracterizat prin personalităţile care îl folosesc, care sunt în general sincere şi calde, încrezătoare şi pozitive în modul de a gândi. Negociatorii care îl folosesc intră în tratative încrezători, vorbind declarativ şi începând rapid conversaţii exuberante.”

în timpul negocierilor, de obicei americanii abordează un stil direct, liber, neprotocolar, care urmăreşte confruntarea, iar decizia adoptată este raţională. Vestimentaţia este de regulă nonconformistă, uneori extravagantă.

Negociatorii americani sunt buni “tehnicieni”, ei se concentrează asupra sarcinii pe care o au de îndeplinit (ducerea la bun sfârşit a negocierii) şi de cele mai multe ori ignoră importanţa stabilirii unei relaţii trainice cu cealaltă parte negociatoare.. Ei consideră că după încheierea negocierii poate vor găsi ceva timp pentru a-i cunoaşte mai bine pe cei cu care au purtat discuţii.

Aşa cum am mai arătat, americanii petrec foarte puţin timp în prima fază a negocierii cea a stabilirii unei relaţii cu partea opusă şi se angajează foarte rapid în faza următoare, cea a schimbului de informaţii. Pentru ei etapa construirii relaţiei nu este foarte importantă, mai importante fiind etapa schimbului de informaţii şi influenţarea negociatorului aflat de cealaltă parte a mesei negocierilor.

O altă caracteristică a stilului american este orientarea pe termen scurt, faţă de orientarea pe termen lung a altor culturi (cum ar fi Japonia). poate aceasta este una din cauzele ignorării cunoaşterii negociatorilor adverşi, cunoaştere ce ar determina stabilirea unei relaţii pe termen lung, bazată pe încredere reciprocă.

Bill Scott (1996) remarca faptul că negociatorul american “începe negocierile cu entuziasm, urmărind câştigul”.

Americanii au o mare preocupare pentru retorică. ei acordă o mare importanţă tehnicii de construire şi de transmitere a mesajelor verbale şi pe puterea lor de convingere. mesajele transmise de ei în timpul negocierilor sunt explicite, clare, directe. În timpul discuţiilor apelează deseori la logică. Prezentările pe care le fac sunt bine puse la punct şi argumentate, expuse în aşa fel încât să atragă atenţia şi să suscite interesul, şi uşor spirituale pentru a încălzi atmosfera.

poziţia iniţială  a americanilor în cadrul negocierilor este moderată. în timpul discuţiilor, negociatorii americani abordează obiectul negocierilor secvenţial, problemă cu problemă. Concesiile se fac treptat. Iniţial, cererile lor depăşesc un anumit nivel acceptabil, pentru ca mai târziu să facă unele concesii, în schimbul cărora aşteaptă concesii ale celeilalte părţi de la masa negocierilor. Mai trebuie adăugat că dau dovadă de un înalt proesionalism în cadrul negocierilor.

Bill Scott (1996) arăta că punctele tari ale negociatorului american “se manifestă în special în faza negocierii ofertelor. în aceste condiţii, el se va deplasa rapid către această fază. În modul său de “a juca jocul”, el presupune că şi ceilalţi joacă după aceleaşi reguli. Este adeptul tacticii “în avantaj propriu” şi se aşteaptă ca şi ceilalţi să negocieze cu acelaşi profesionalism”. Bill Scott mai remarca şi că negociatorul american “va fi interesat şi de “ambalaj” (felul cum este prezentat produsul)”.

Americanii au o atitudine pozitivă faţă de schimbare şi sunt gata    să-şi asume unele riscuri pentru a obţine un câştig substanţial.

Europenii îi caracterizează adesea pe americani drept “o naţiune fără tradiţii”. în S.U.A., mai importantă decât tradiţiile este motivaţia economică. Aceasta are o influenţă deosebită în acceptarea schimbării.

Faptul că limba engleză este considerată limba internaţională a afacerilor poate constitui un avantaj pentru negociatorii americani, care astfel se pot exprima în limba lor maternă şi să fie înţeleşi de interlocutorii lor. Uneori americanii se arată chiar nedumeriţi dacă partea adversă nu cunoaşte limba engleză şi doreşte să se exprime în limba sa. Această atitudine a americanilor este nerecomandabilă  pentru că poate fi interpretată drept aroganţă sau desconsiderare a culturii părţii oponente.

Negociatorii americani pun accent pe utilizarea cât mai eficientă a factorului timp. Timpul este pentru ei o resursă limitată, extrem de valoroasă, ce trebuie cât mai bine gestionată (“Time is money”). Negociatorii americani sosesc la întâlniri la timp şi se simt jigniţi dacă cealaltă parte întârzie. încă de la începutul negocierilor, americanii trec la subiect. Ei stabilesc împreună cu cealaltă parte un program al negocierilor şi doresc ca acesta să fie respectat. Dorinţa lor de a se încadra în programul stabilit (americanii sunt consideraţi “clock watchers”) şi ignorarea relaţiei sociale cu ceilalţi negociatori pot induce ideea că sunt grăbiţi, aroganţi, neprietenoşi şi nu merită încredere. îndeplinirea la timp a formaliăţilor este pentru americani o componentă vitală a felului lor de a face afaceri şi de a stabili relaţii amicale. Pentru ei, stabilirea de relaţii amicale cu partenerii de afaceri este mai degrabă un “venit” al afacerii (“outcome”) decât o investiţie (“input”).

O caracteristică importantă este respectarea termenelor limită (“deadlines”). D. A. Ball şi W. H. McCulloch Jr. (1996), cercetători de origine americană, arătau: “accentul pus de noi pe rapiditate şi termene limită este de cele mai multe ori utilizat împotriva noastră atunci când facem afaceri în străinătate”. Dacă înaintea plecării în Statele Unite negocierile încă nu s-au finalizat, negociatorii americani, sub presiunea timpului, fac de multe ori concesii suplimentare.

Bill Scott (1996) sintetiza stilul de negociere american prin următoarele patru caracteristici:

§  Exuberanţă

§  Profesionalism

§  Abilitate deosebită în negocierea ofertelor

§  Interes pentru ambalaj

Celor care negociază cu oameni de afaceri americani li se recomandă promptitudine, punctualitate, rapiditate în negociere, prezentări bine organizate şi argumentate, profesionalism şi accent pus pe modul de prezentare a produsului.